*După ce, în urmă cu câteva luni, cotidianul nostru făcea dezvăluiri incendiare despre cariera Marianei Nicolesco, redactorii Arcaşu' au intrat în posesia unei declaraţii, care pune sub semnul întrebării calitatea de cadru universitar a Divei din Găujani * Doctoratul, cu care se împăunează marea soprană, are aceeaşi valoare cu cel al defunctei academician doctor inginer Elena Ceauşescu “Este un rău al naţiunii române” Despre “calităţile” sale şi despre modul cum reuşeşte, în permanenţă, să iasă în faţă, ne-a povestit fostul director al Operei Române din Bucureşti, basul Pompei Hărăşteanu. “Este un om cum n-am mai întâlnit până acum şi acţionează numai în propriul interes. Eu nu am avut probleme cu ea, dar ne-am intersectat o singură dată, la Operă, când a fost premiera operei «Faust», în piesă evoluând o fată de-ai ei. Dădea indicaţii scenice, de parcă toată lumea trebuia să asculte de ea. Are o mare influenţă, pentru că, în general, escrocii ştiu unde să lovească, îşi face un fel de reclamă, care se practica în urmă cu 50 de ani prin America, în sensul că, e important să se vorbescă despre ea, fie de bine, fie de rău, numai să-i apară numele. E o impertinentă! Şi-a luat şi doctoratul, dar nu ştiu cum, pentru că nu are diplomă de studii superioare. A făcut doi ani la Conservatorul din Cluj, apoi a fugit şi a făcut cursuri de perfecţionare la Scala din Milano, cum au făcut mulţi alţii. De aceea, ea nu poate avea titlul de doctor. Iniţial, i s-a respins, la minister, dosarul pentru doctorat şi, apoi, a umblat din om în om, până a reuşit să-şi rezolve pro-blema. Eu am fost, recent, la Brăila şi am văzut cum arată oraşul. Mai bine, autorităţile locale ar face altceva cu banii, în loc să-i dea pentru ea. Şi ea şi soţul ei sunt recunoscuţi, de toată lumea bună din Bucureşti drept doi pungaşi şi escroci. Cei doi sunt căsătoriţi numai când fac escrocherii”. Maestrul povesteşte că s-a întâlnit, la o recepţie, cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu şi i-a spus că Diva s-a ţinut de capul lui să vină la Festivalul “Darclee”. După ce i-a dat două numere din revista Florile Dunării şi a citit ce se scria despre ea, fostului preşedinte i-a părut rău că a venit la Brăila. “Ea este un rău al naţiunii române, o femeie cum n-a mai existat până acum. Pe mine m-a calificat drept «distrugător de voci». Când mă voi întâlni cu ea, faţă în faţă, o să îi dau nişte replici dure, cum poate nu se aşteaptă de la mine, ori o înjur ori o pălmuiesc. Ea mai vine, din când în când, la petreceri, la o prietenă comună, Doina Caranţulescu şi, atunci, o s-o fac de râs, în faţa tuturor. Peste tot pe unde merge, distruge”. În opinia maestrului Hărăşteanu, Festivalul “Darclee” ar trebui să fie numai al Brăilei şi nu al Marianei Nicolesco, pentru că aşa este normal. “Nu pot suporta asemenea oameni, care se bagă în viaţa tuturor şi îi influenţează negativ”, a mai adăugat marele om de operă. |