De ceva timp, în afară de faza cu cei 20 de ani, asistăm la un spectacol de prost gust, un spectacol răsuflat, politicienii considerând că suntem cei mai proşti oameni de pe suprafaţa planetei şi pot să ne vâre pe gât orice doresc ei. Adevărul, că la un moment dat stai şi te uiţi la ei cum se zbat ca un peşte pe uscat încercând să te convingă că ceea ce spun ei este real, iar ceea ce spui tu este aberant, este indamisibil, adică, pe scurt - ei sunt cei mai deştepţi oameni de pe suprafaţa pământului. Realitatea continuă ulterior, când ei nu îşi dau seama de faptul că au devenit foarte uşor de citit şi încearcă, probabil, să se convingă şi pe ei înşişi că sunt cu totul şi cu totul altceva.
Este mult de discutat aici, dar era o chestie previzibilă ca după utilizarea din partea lor, a politicienilor, a atâtor formule şi “minuni” demagogice, să ajungă să trăiască în mediul acesta, să nu reuşească să mai cunoască realitatea, sau în cazul unora să fie, de fapt, propria lume. Nu contează că este vorba de un fals, sau de o irealitate, contează faptul că toate aceste lucruri se repercutează în exterior, ducând, în cele din urmă, la o intoxicare a oamenilor, o intoxicare a propriei conştiinţe. Că de fapt, asta este lumea la care trebuie să adere un tânăr pentru a accede în aceast spaţiu al ideilor şi visurilor pentru un stat perfect în care aleşii doar să doarmă, că restul merge de la sine.
Cert este că nu putem accede la o schimbare dacă nimeni nu face nimic concludent, în ceea ce priveşte o revigorare a propriilor idei, o renunţare la modele preluate ca din copac, de la ce s-a văzut pe afară. În urmă cu vreo 15 – 18 ani, se spunea că am luat de la democraţie ce este mai rău, dar nimeni nu a extrapolat la politicieni această situaţie, încât ar fi remarcat faptul că, dacă, noi ne-am trezit, şi am început să beneficiem de binefacerile Occidentului, ei nu s-au trezit, şi nu fac decât să devină sclavii unor idei care sunt bune pentru alţii şi nu pentru noi.
Dar, trăim în România...